Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cristinesti 008

„A fi împreună este un început, a rămâne împreună este un progres, a lucra împreună este un succes.”  (Henry Ford)

Departamentul mobilitate, informare, formare a Consiliului Şcolar al Elevilor “Grigore Ghica” Dorohoi a impresionat prin iniţierea, organizarea şi desfăşurarea proiectului de voluntariat “Sprijin la bătrâneţe“.
      
La nivelul colegiului s-au strâns, pe parcursul Săptămânii Educaţiei Globale, produse alimentare ce au fost dăruite, din suflet, bătrânilor singuri şi neputincioşi din Cristineşti, de catre un grup de elevi, însoţiţi de doamnele profesoare Pavel Daniela şi Puşcaşu Cristina.    
    
Mădălina A. consideră că  “această activitate a lăsat în sufletele noastre bucuria de a-i fi ajutat pe cei  care au nevoie de sprijinul nostru, oameni care au lăcrimat când au văzut că nouă ne pasă. Niciodată nu am crezut că această activitate va avea un asemenea impact asupra noastră, prin intermediul căreia am aflat în ce condiţii trăiesc unii oameni. Emoţiile simţite în momentele în care am văzut speranţa şi recunoştinţa din privirea lor ne-au mângâiat şi nouă sufletele. Sper că prin atitudinea luată de noi toţi, am adus un strop de fericire în viaţa acelor persoane“
 
Lavinia C.: „A fost o experienţă unică, o activitate pe care nu o voi uita. Am strâns acele alimente din dorinţa de a ajuta pe cei care au nevoie, dar nu am crezut niciodată că sunt oameni ce nu ce pune pe masă, care încearcă să facă economie chiar şi la lumină, locuind pe întuneric. În multe dintre familiile la care am fost am putut să văd în ochii acelor persoane recunoştinţa şi dragostea cu care ne-au primit. Pe obrajii multora curgeau lacrimi. Îmi dau seama în aceste momente că e puţin ceea ce am făcut. Ei au nevoie de sprijin din partea tuturor chiar şi cu o îmbrăţişare.”
   
Elevii au inteles ca voluntariatul prespune munca în echipă, respect, organizare, onestitate, si, nu în ultimul rând, pasiune. Au învaţat ca trebuie să-si asume responsabilităţi; ca voluntariatul presupune presiuni, presupune iesirea din zona de confort, presupune să faca lucrurile diferit faţă de cum le făceau până acum. (Monica Ifrim) (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cristinesti 008Cristinesti 004Cristinesti 001Cristinesti 011Cristinesti 018Cristinesti 023
DorohoiNews.ro, 28-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

02.12.2011 la 20:31

Felicitari tuturor. Mult succes in continuare

30.11.2011 la 17:15

suntem bucurosi sa spunem ca datorita initiativei luate de noi ,elevii,fiind indrumati de doamnele profesoare am reusit sa aducem un zambet in viata acelor oameni!

29.11.2011 la 18:19

in articol este specificat CLAR cine(si pentru asta multumim acelui OM cu suflet mare, care ne-a dat ocazia, prin aceste departamente sa iesim si noi la lumina si ne sprijina mereu, si neconditionat, incurajandu-ne) a initiat activitatea. Dar, intotdeauna, trebuie sa avem fim insotiti de profesori, si le multumim celor doua doamne prof.ca ne-au insotit. Abia asteptam alte activitati!

29.11.2011 la 12:25

inițiativa a fost strict a elevilor, mai exact DEPARTAMENTULUI INFORMARE, FORMARE ȘI MOBILITATE din cadrul CONSILIULUI ELEVILOR.

28.11.2011 la 15:18

Felicitari elevilor, dar si doamnelor profesoare pentru initiativa!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro